Un deținut, încarcerat pentru fraude informatice, ar fi obținut acces la nivel de administrator în sistemul informatic al penitenciarelor, având acces la informații clasificate, putând face modificări în conturile deținuților din toată România (perioade de detenție, achiziții și sume deținute etc.).
• Unul dintre liderii de sindicat, Florin Șchiopu, spune că se cunoștea de această breșă la nivelul conducerii penitenciarului, dar nu s-a luat nicio măsură timp de o lună.
• Problema a fost identificată din întâmplare de o funcționară care a observat inadvertențe în ce privește cheltuielile unui deținut.
• Ministrul justiției, Radu Marinescu, cel care l-a numit în funcție pe actualul director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Geo Bogdan Burcu, cel acuzat de sindicat de management defectuos în această speță, susține că nu a fost nicio mușamalizare în acest caz, că s-a intervenit imediat ce s-a cunoscut de problemă, iar în prezent sunt în derulare măsuri de verificare, urmând ca cei vinovați să fie pedepsiți.
Notă: în prezent datele prezentate de presă sunt confuze, uneori ușor contradictorii, bazate în cea mai mare parte pe afirmațiile sindicatului. Probabil o imagine mai corectă va fi furnizată în perioada următoare de autorități.