Românii au comis cele mai multe infracțiuni în Londra anul trecut, fiind responsabili de 1.853 de infracțiuni (22,17%), fiind urmați de irlandezi, 1.327 infracțiuni și polonezi, cu 994 de infracțiuni. La nivelul întregului Regat Unit, românii, cu 8.482 de infracțiuni (17,91%), se situează pe locul doi, după irlandezi, cu 13.622, înaintea polonezilor (7.517).
Coaliția de guvernare a decis luni ca Guvernul să-și asume răspunderea în Parlament pentru două legi, una, despre care se discută de jumătate de an, privind reducerea de cheltuieli cu administrația publică, iar a doua, pentru care a insistat PSD, privind relansarea economică. Bugetul de stat pentru 2026 ar urma să fie finalizat și aprobat în Parlament până la finalul lunii februarie.
Date nedefinitive ale Ministerului Finanțelor arată că deficitul bugetar pentru 2025 ar putea fi cu circa 15 miliarde de lei mai mic decât cel prognozat, fiind de 7,75% din PIB și nu de cel vizat oficial, de 8,4%.
România a fost martora unei mobilizări umanitare rare prin amploare și viteză: 2,3 milioane de dolari strânși în opt zile și jumătate pentru tratamentul Andreei Anița, o tânără de 27 de ani din Fălticeni, diagnosticată cu o formă rară și extrem de agresivă de cancer. Suma acoperă costul estimat al unui tratament inovator, Tecelra, disponibil exclusiv în Statele Unite și considerat de medici singura șansă reală la viață.
Florin Manole, ministrul muncii (PSD), a declarat ieri la Digi24 că a cerut impozitarea progresivă, măsură dorită de mai mulți ani de PSD, măsură care „are în spate rapoarte ale Comisiei Europene, ale Băncii Mondiale și analize care arată cât de mulți bani am putea colecta în plus”, rezultând că, în fapt, PSD ar dori creșterea impozitelor pentru cei cu venituri mai mari, nu scăderea pentru cei cu venituri mai mici.
Marius Lazurca, consilier al președintelui, a afirmat la Antena 3 că președintele României, Nicușor Dan, nu va fi prezent la Forumul Economic Mondial de la Davos, 19-23 ianuarie a.c., pentru că „nu umblă teleleu prin lume când sunt lucruri atât de importante care reclamă prezența sa în țară”. Nici prim-ministrul român, Ilie Bolojan, nu va participa. Cu toate acestea, lideri importanți ai lumii, precum președinții SUA, Franței, Ucrainei, Argentinei, Indoneziei sau prim-miniștrii Canadei, Germaniei (cancelar), Spaniei, Olandei, Greciei sau Belgiei - pentru a da doar câteva exemple, și-au anunțat prezența la activitate.
Dacia a reușit o performanță istorică, câștigând Raliul Dakar 2026, cea mai dură competiție de rally-raid din lume, la doar a doua participare oficială în această cursă. Victoria a fost obținută de echipajul Nasser Al-Attiyah – Fabian Lurquin, care a încheiat cele 13 etape desfășurate în deșertul Arabiei Saudite cu timpul total de 48 de ore, 56 de minute și 53 de secunde.
România a fost invitată oficial de Statele Unite să facă parte din Consiliul pentru Pace pentru Gaza, o inițiativă internațională condusă de președintele american Donald Trump. Scrisoarea de invitație a fost transmisă și primită de președintele României, Nicușor Dan, sâmbătă, 18 ianuarie 2026, potrivit unor surse oficiale citate de G4Media. Prezența României în acest format restrâns este relevantă, în condițiile în care nu toate statele membre ale Uniunii Europene au fost invitate. Estonia, Letonia și Lituania nu se regăsesc pe lista participanților, în timp ce Uniunea Europeană va fi reprezentată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Omul de afaceri Nelu Iordache, condamnat la 11 ani și 9 luni de închisoare pentru deturnarea de fonduri europene privind primul tronson din autostrada Nădlac - Arad, a fost eliberat vineri, printr-o decizie definitivă a Curții de Apel, după efectuarea a nici 5 ani de închisoare, pe motiv că o parte dintre fapte s-au prescris.
După ce președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, într-un interviu pentru jurnaliști britanici, că ar vota „da” într-un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, dacă un astfel de vot popular ar fi organizat, liderul Partidului Democrația acasă, deputatul Vasile Costiuc, a afirmat că la prima ședință a Parlamentului din R. Moldova va propune un referendum pe tema unirii.
Comisia Europeană a aprobat primul val de finanțare prin programul „Acțiunea de Securitate pentru Europa” (Security Action for Europe - SAFE). Președintele României, Nicușor Dan, a salutat decizia, subliniind importanța strategică și economică a fondurilor alocate țării noastre. România va primi până la 16,68 miliarde de euro, cea mai mare sumă din acest prim pachet, destinată consolidării capacităților de apărare și întăririi securității naționale. Finanțarea este acordată sub formă de împrumuturi pe termen lung, cu costuri reduse, ceea ce permite accelerarea investițiilor fără presiuni imediate asupra bugetului.
Context.ro arată că primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol, a concesionat către un ONG (Asociația „Dumnezeu, Neam și Țară”) fondat de sora sa, Margareta Pistol, un teren public pe care a fost construit un monument cu simboluri legionare. Sesizați de circa un an, procurorii încă încearcă să deslușească misterele troiței.
Curtea Constituțională a României a amânat astăzi, 16 ianuarie, din nou, pentru data de 11 februarie, discuțiile pentru proiectul de lege al Guvernului privind reforma pensiilor magistraților.
Datele Eurostat pentru anul 2024 plasează România într-o poziție paradoxală în Uniunea Europeană: costuri de trai foarte reduse, dar o putere de cumpărare care rămâne semnificativ sub media europeană. Indicele nivelului prețurilor pentru consumul final al gospodăriilor populației este de 64% din media UE, al doilea cel mai scăzut din Uniune, după Bulgaria (61%). Practic, un coș de bunuri și servicii care costă 100 de euro la nivelul UE se cumpără în România cu aproximativ 64 de euro. Diferența față de statele scumpe este majoră: Danemarca ajunge la 141%, iar Irlanda la 137% din media UE.
Donald Trump a amenințat joi că va invoca Insurrection Act, o lege federală rar utilizată, care i-ar permite să trimită trupe pentru restabilirea ordinii publice în Minneapolis, în contextul protestelor continue împotriva operațiunilor ICE (Immigration and Customs Enforcement). Amenințarea vine pe fondul escaladării tensiunilor după ce un ofițer federal a împușcat miercuri un bărbat în picior, susținând că a fost atacat cu o lopată și un mâner de mătură. Incidentul a amplificat furia acumulată într-un oraș deja zdruncinat de moartea lui Renee Good, împușcată în cap de un agent federal cu o săptămână înainte.
Turcia va disloca avioane de luptă în Estonia și România în cadrul misiunilor NATO de poliție aeriană, a anunțat joi ministerul apărării de la Ankara. Potrivit comunicatului, prima rotație va avea loc în Estonia între august și noiembrie 2026, urmată de o nouă misiune în România, în perioada decembrie 2026 – martie 2027.
Procurorul Constantin Daniel Bosânceanu, fost șef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni, care a violat o fată de 15 ani, fiica cumătrilor săi, în perioada 2015-2017, a fost condamnat la 8 ani închisoare de Curtea de Apel Bacău. Fata, rămasă gravidă, a făcut avort la o clinică privată.
În cadrul proiectului de lege pregătit de Guvern (cu prevederi multiple, inclusiv privind reduceri de personal în administrație) și pentru care acesta își va asuma răspunderea în Parlament în curând sunt și prevederi privind plata amenzilor de circulație, propunerea fiind ca dacă amenda nu este plătită în 3 luni de la scadență, valoarea să fie majorată cu 30%, creșterea intervenind, în același procent, și după alte 3 luni de neplată. La 90 de zile de la scadență se suspendă permisul de conducere.
Ministerul Afacerilor Externe a ridicat avertismentul de călătorie pentru Republica Islamică Iran la nivelul maxim - 9/9, pe fondul deteriorării contextului de securitate și al riscului crescut de escaladare. Măsura echivalează cu recomandarea oficială „Părăsiți imediat țara” și reflectă evaluarea autorităților române privind un pericol major pentru siguranța cetățenilor.
Pe timpul unei discuții avute cu jurnaliștii a rezultat că șeful Statului Major al Apărării (SMAp), generalul Gheorghiță Vlad, este îngrijorat că interesele economice ale României din Marea Neagră ar putea fi afectate de alte state, „zona economică exclusivă” nefiind protejată de NATO.
Autoritatea Electorală Permanentă - AEP - a informat pe site-ul propriu că pentru luna ianuarie 2026 a alocat de la bugetul de stat suma totală de 14,4 milioane lei către partidele politice, suma cea mai mare, 4,8 milioane, fiind primită de PSD.
Ca și în cazul fostului ministru al apărării, Ionuț Moșteanu, care publicase informații false cu privire la studiile sale, prim-ministrul României, Ilie Bolojan a avut o atitudine confuză și a făcut declarații bizare, întrebat de moderatoarea TVR cu privire la plagiatul ministrului justiției, Radu Marinescu: ministrul este acuzat de lucruri vechi și e nevoie de o entitate independentă pentru a stabili dacă plagiatul e real...
Primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, și-a început mandatul cu un mesaj public dominat de lamentații privind situația financiară a Primăriei Municipiului București. La doar câteva săptămâni de la preluarea funcției, edilul susține că instituția pe care o conduce „nu are bani nici măcar să treacă strada”, invocând un blocaj bugetar sever și obligații financiare moștenite. În ianuarie 2026, PMB a primit 317 milioane de lei, sumă alocată conform regulii de 1/12 până la aprobarea bugetului local. Primarul compară această valoare cu anii anteriori, când alocările au fost constant mai mari, ajungând la 551 milioane lei în ianuarie 2024. Diferența este prezentată ca dovadă a unei subfinanțări cronice.
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că Guvernul pregăteşte un proiect de lege care prevede majorarea vârstei de pensionare pentru angajaţii din Ministerul Apărării Naţionale (MApN), Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi serviciile de informaţii. Măsura face parte dintr-un pachet mai larg de reforme menite să reducă cheltuielile cu personalul din administraţie cu circa 10%, fără a tăia salarii sau posturi. Proiectul urmează să fie finalizat şi pus în dezbatere în Guvern până săptămâna viitoare, ca parte a procesului de asumare a răspunderii în Parlament.
Snoop.ro a făcut un bilanț al activității în cei ani petrecuți în fruntea primăriei sectorului 6 a actualului primar general al Capitalei, Ciprian Ciucu, arătând realizările, dar și neîmplinirile mandatului acestuia la primăria de sector.
În octombrie 2025 circa 49% dintre cei aproximativ 36 de mii de pensionari MApN încasau pensii între 3 și 5 mii de lei. Circa 10% au pensie netă între 1.500 și 3.000 de lei, iar 3% mai puțin de 1.500 de lei. La polul celălalt, 87 de persoane au pensii peste 20 de mii de lei.
Președintele Colegiului Medicilor, Cătălina Poiană, a declarat că în 2025 s-a stabilit o scădere substanțială a numărului medicilor interesați să plece în străinătate raportat la anul anterior, 1.180 de medici solicitând certificate profesionale, față de 1.236 în 2024. Dar în 2023 au fost doar 822 astfel de solicitări.
Radu Miruță, ministrul apărării, a declarat astăzi că Guvernul își va asuma răspunderea săptămâna viitoare în Parlament pentru diminuarea cu 10% a fondului de salarii în instituțiile publice. Asta înseamnă că fiecare ministru va trebui să găsească soluții pentru scădea „anvelopa salarială” a ministerului pe care-l conduce cu 10% (tăieri sporuri, reduceri de personal, tăieri funcții de conducere etc.).
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat un atac dur la adresa platformei X deținute de Elon Musk, după ce instrumentul său de inteligență artificială, Grok, a fost folosit pentru a crea deepfake-uri sexualizate fără consimțământ. Mii de femei și adolescente au raportat, începând cu luna ianuarie, că fotografiile lor publice au fost „dezbrăcate” digital și transformate în imagini în bikini la cererea utilizatorilor.
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a publicat un comunicat în care critică reacţiile recente ale unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii şi ale unor site-uri faţă de magistraţii care au făcut dezvăluiri despre problemele din sistemul judiciar şi au discutat public cu Preşedintele României despre aceste deficienţe. Potrivit textului, astfel de atacuri asupra judecătorilor şi procurorilor sunt comparate cu un „asalt asupra statului de drept” şi întăresc argumentele pentru modificări legislative profunde în justiţie.
Un student la zi din România are nevoie de minimum 2.027,99 lei pe lună pentru a-și acoperi cheltuielile de bază, potrivit analizei „Coșul minim al studentului, în plină austeritate”, realizată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România. Suma reflectă costuri esențiale pentru menținerea în sistemul de învățământ superior. Cea mai mare pondere o are masa, cu 1.071 lei lunar, urmată de cazare, 454 lei. Alte cheltuieli includ îmbrăcăminte și încălțăminte, 234 lei, produse de uz casnic și igienă personală, 189 lei, materiale de studiu, 68 lei, și transport local, 11,99 lei.