Piața energiei din România funcționează astăzi într-un amestec de reguli de stat și mecanisme de piață care se suprapun și se încurcă reciproc. Pentru consumatori, rezultatul este simplu: facturi greu de înțeles și prețuri care nu par legate direct de costurile reale de producție. Statul controlează cea mai mare parte a producției de electricitate, aproximativ 70%, prin companii precum Hidroelectrica. În sectorul gazelor, producția internă este dominată de Romgaz și OMV Petrom. Această structură face ca „piața liberă” să funcționeze doar parțial, deoarece statul rămâne actorul principal.
• În 2022, autoritățile au plafonat prețurile și au introdus un mecanism prin care producătorii erau obligați să vândă o parte din energie la preț fix, între 400 și 450 lei/MWh, prin OPCOM. După introducerea acestui sistem, tranzacțiile transparente au scăzut de la aproape 90% din consumul național la circa 30%, semn că mulți actori au preferat contractele directe, mai puțin vizibile.
• În unele luni din 2024, prețurile pe anumite piețe au depășit 1.600 lei/MWh, deși energia produsă hidro are costuri mult mai mici. Diferența dintre costuri și prețurile finale arată existența unor distorsiuni în lanțul comercial, nu neapărat în producție.
• Situația este și mai puțin transparentă pe piața gazelor. Tranzacțiile organizate sunt reduse, iar pe Bursa Română de Mărfuri volumele reprezintă sub 1% din consumul anual. În aceste condiții, prețurile se formează greu de urmărit pentru public.
• Costurile de producție ale gazelor sunt estimate la câteva sute de lei pentru 1000 mc, însă prețul final plătit de consumatori ajunge de câteva ori mai mare după adăugarea transportului, taxelor și marjelor comerciale.
• Pe termen scurt, plafonarea prețurilor protejează populația de scumpiri bruște și a fost prelungită până în 2027. Pe termen lung însă, fără reguli clare, tranzacții transparente și investiții în producție stabilă, piața riscă să rămână într-o zonă gri, unde nici statul, nici concurența nu funcționează pe deplin.
Sursa: Contributors