Companii aerospațiale europene intenționează să fuzioneze pentru a contracara dominația Starlink
Companiile europene care activează în domeniul aerospațial: Airbus, Thales şi Leonardo - au convenit pe 23 octombrie 2025 să îşi unească...
Marea Britanie și Franța se confruntă cu haos în transporturi din cauza furtunii Goretti, care a lovit UK în noaptea de 8 spre 9 ianuarie 2026, aducând ninsori abundente și temperaturi extrem de scăzute. Zeci de mii de locuințe au rămas fără curent electric. Aeroporturile Channel Islands, Jersey și Guernsey, au fost închise încă de joi seara. Heathrow a anulat 69 de zboruri vineri, afectând peste 9.000 de pasageri, inclusiv curse British Airways spre Frankfurt și Munchen, American Airlines spre Chicago, United spre New York și Air Canada spre Ottawa. Birmingham operează cu servicii reduse, iar Loganair a suspendat toate zborurile către Orkney, Shetland, Lewis și Channel Islands, oferind reprogramare fără taxă pentru pasageri.
Acordul finalizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) menține ideea unei taxe minime globale de 15% pentru marile corporații, dar conține o excepție majoră: multinaționalele americane nu vor fi obligate să se conformeze. Aproape 150 de state au acceptat planul, însă exceptarea SUA a generat critici dure din partea organizațiilor care pledează pentru transparență fiscală.
Ziarul Financiar scrie că în decembrie 2025 prețul mediu al unui apartament vechi de trei camere din București a fost de 135.769 euro, mai puțin cu 154 de euro față de luna anterioară. Pe de altă parte, valoarea este mai mare cu 20 de mii de euro față de decembrie 2024.
România a primit, de la intrarea în UE, 106 miliarde de euro și a plătit 35 de miliarde, contribuție națională, rezultând un beneficiu net mai mare de 70 de miliarde de euro, mai mult decât, de exemplu, toate veniturile bugetare ale României în 2020 (circa 65 de miliarde de euro). Pentru perioada 2028-2034 Comisia Europeană a propus 60,2 miliarde euro pentru România.
În esență, este vorba despre o strategie construită în șase decenii, care include știința, segmentul apărării și aspirațiile geopolitice ale Chinei. Dominarea sectorului metalelor din categoria „pământurilor rare” își are originea într-o descoperire aparent banală, făcută în 1964, într-o mină de fier din apropierea orașului Baotou, în nordul țării. Geologii chinezi au constatat că zăcământul conținea și cea mai mare rezervă cunoscută de pământuri rare – un grup de 17 elemente esențiale astăzi pentru electronice, energie verde, apărare și tehnologie avansată.
Secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu / Ministerul Transporturilor, a anunțat că tronsoanele de autostradă Pașcani - Ungheni și Pașcani - Siret se vor executa cu bani europeni din cadrul programului pentru ridicarea capacității de apărare SAFE (România va împrumuta circa 17 miliarde cu dobândă mică în cadrul acestui program), autoritățile europene fiind de acord cu această propunere românească.
Guvernul a aprobat 90 de mii de lucrători străini pentru piața forței din România în 2026, cei mai mulți fiind pentru: curierat - 26 de mii și manipulat mărfuri - 21 de mii.
În 2024 și 2025 au fost dați în folosință circa 330 de kilometri de autostradă (200 în 2024 și 130 în 2025), iar în următorii doi s-ar putea menține trendul: 200-250 km în 2026 (în special A3 și A7, și A0) și 100-150 km în 2027 (A1, A12 și A8). În prezent România dispune de 1.418 km de autostrăzi și drumuri exprese în folosință. Ar putea ajunge la circa 1.800 de kilometri la finalul lui 2027.
Conform datelor INS din anchetele de conjunctură realizate în decembrie 2025, managerii din industrie, construcții, comerț și servicii anticipează pentru perioada decembrie 2025 – februarie 2026 o scădere a activității economice, în special în industria prelucrătoare și în construcții.
Datele Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) arată că în primele 11 luni din 2025, 51.805 firme și-au încetat activitatea, în creștere cu 26,23% față de aceeași perioadă a anului trecut, când erau 41.039. Cele mai multe dizolvări au fost în București (10.341 firme, plus 26,62%), urmat de Cluj (2.904, plus 33,58%), Ilfov (2.684, plus 19,29%), Constanța (2.510, plus 13,17%), Timiș (2.186, plus 18,87%), Brașov (1.922, plus 41,01%), Iași (1.918, plus 21,24%) și Prahova (1.725, plus 34,35%).
În prima parte a anului comercial 2025-2026 (iunie25-iunie26), România a vândut 6,4 milioane tone de cereale (grâu, grâu durum, orz, porumb, făină de grâu, hrană pentru animale din grâu dur), 33,4% din cât au comercializat toate statele UE.
Un atac ransomware, denumit „Gentlemen”, a fost detectat la 26 decembrie 2025, ora 01:40, și a afectat infrastructura IT de business a Complexului Energetic Oltenia (CEO), companie strategică în producția de energie pe lignit, cu o capacitate instalată de 3.240 MW. Incidentul a criptat documente și a generat indisponibilitatea temporară a unor sisteme interne esențiale: ERP, managementul documentelor, serviciul de e-mail și site-ul public. CEO a izolat imediat echipamentele compromise și a raportat atacul către Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), Ministerul Energiei și alte instituții cu atribuții.
Directorului general al TAROM, Costin Iordache, a demisionat, ceea ce marchează un moment de tranziție în procesul de restructurare al operatorului aviatic național. Mandatul a fost depus oficial la 19 decembrie 2025, iar anunțul public a fost făcut la 24 decembrie 2025. Iordache are peste 18 ani de experiență în management, acumulată în companii naționale și internaționale din sectorul privat.
Consiliu general al Capitalei a aprobat pe 23 decembrie hotărârea privind impozitele și taxele locale din București. Vor crește impozitele pentru locuințe cu până la 80% - pentru un apartament de 70 mp se va plăti circa 190 de lei. Vor crește și impozitele pentru autoturisme, pentru unul Euro6 cu motor de 1 litru se va plăti circa 80 de lei, dublu față de 2025.
ANAF a declanșat executarea silită a acțiunilor deținute de Gabriel Resources Limited la Roșia Montană Gold Corporation SA, pentru recuperarea unor creanțe bugetare de 46.779.769 lei. Măsura vizează direct participația companiei canadiene și reprezintă aplicarea procedurilor prevăzute de legislația fiscală în vigoare.
Pe fondul crizei industriei auto din Germania, companii din vestul României iau măsuri de concediere sau de relocare a activității. În Oradea o fabrică ce produce volane pentru Germania va disponibiliza circa 120 de angajați.
Astăzi, 23 decembrie, se dau în folosință încă 50 de km din autostrada A7, segmentul de la Focșani la Adjud, fiind astfel posibilă deplasarea pe autostradă de la București la Adjud.
România se poziționează în 2025 ca o excepție în Europa Centrală și de Est în ceea ce privește utilizarea numerarului, doar 20% din tranzacțiile zilnice pentru bunuri de consum fiind efectuate cu cash, potrivit Visual Capitalist. Acest nivel plasează România în același grup cu economii foarte dezvoltate sau centre financiare globale, precum Singapore, Olanda, Hong Kong ori Emiratele Arabe Unite, și semnificativ sub state din regiune, unde numerarul rămâne dominant. Comparativ, 51% din tranzacțiile din Germania și 62% din cele din Italia se efectuează cu cash, deși sunt economii avansate.
China va impune începând cu 23 decembrie a.c. taxe compensatorii între 21,9 și 42,7%, în funcție de producător, la toate produsele lactate originare importate din UE, în urma unei investigații de un an care ar fi relevat că acest tip de produse beneficiază de subvenții și produce pagube industriei de profil chineze.
Odată cu noul an se modifică accizele pentru carburanți, crescând, pentru benzină de la 2,78 lei/l la 3,06 lei/l, iar pentru motorină de la 2,55 lei/l la 2,80 lei/l. Accizele au crescut și în vara lui 2025, odată cu creșterea TVA de la 19 la 21%.
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului propune o schimbare majoră a modului în care sunt acordate ajutoarele de minimis firmelor din turism pentru participarea la târgurile internaționale, prin trecerea de la principiul „primul venit” la o selecție bazată pe criterii măsurabile și performanță.
ByteDance, compania chineză care deține TikTok, a semnat acorduri obligatorii cu investitori americani și internaționali pentru înființarea unei societăți mixte care va opera aplicația TikTok în Statele Unite. Tranzacția vizează evitarea interdicției impuse prin legea americană din 2024 și pune capăt unei perioade de incertitudine începută în 2020.
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a continuat să se reducă în toamna acestui an, potrivit datelor pentru luna octombrie 2025. Scăderile sunt vizibile atât în comparaţie cu luna precedentă, cât şi faţă de aceeaşi perioadă din 2024, iar tendinţa se menţine şi la nivelul primelor zece luni din an.
Ford a anunțat rechemarea a 589 de vehicule din modelele Puma și Transit Courier, fabricate între 29 ianuarie și 22 septembrie 2025. Problema identificată vizează frânele spate cu tambur, unde lipsesc șuruburi sau acestea nu sunt strânse la cuplul corect.
În 2025, prețurile medii ale produselor agricole în Uniunea Europeană au crescut cu 3% față de 2024, în timp ce costurile pentru inputurile agricole – semințe, fertilizatori, energie – au crescut mai modest, sub 1%, potrivit datelor Eurostat. Această majorare urmează unei ușoare scăderi din 2024, după o perioadă de creșteri între 2021 și 2023.
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață este deja prevăzută de legislația română, fiind și parte din angajamentul României în planul fiscal cu Comisia Europeană, dar aplicarea se amână până în 2027 pentru că statul nu dispune deocamdată de infrastructura informatică pentru a aplica noua reglementare.
Cel mai mare producător ucrainean de oțel, Metinvest, controlat de antreprenorul Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, a finalizat achiziția ArcelorMittal Tubular Products Iași (companie metalurgică specializată în producerea de țevi din oțel sudate), marcând intrarea oficială a grupului pe piața de producție din România.
Economica.net arată într-un articol recent că la nivelul lunii octombrie a.c. la nivelul MAI era în plată circa 90.000 de pensii de serviciu, dintre care 81% erau sub 7 mii de lei, iar 6% între 10 și 20 de mii de lei.
Comisia Europeană a anunțat o schimbare majoră de direcție în politica sa climatică, propunând renunțarea la interdicția efectivă a vânzării de autoturisme noi cu motoare pe benzină și motorină din 2035. Decizia vine după presiuni intense din partea industriei auto europene și marchează cea mai importantă revenire a Uniunii Europene în raport cu agenda verde din ultimii ani.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat o majorare a tarifelor de rețea (distribuție și transport) la energia electrică, majorare ce va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026. Această creștere va avea un impact direct asupra facturilor plătite de consumatorii casnici, deoarece tarifele de rețea reprezintă, în medie, peste un sfert (25-30%) din costul total al energiei electrice.
Ford Motor a anunțat o ajustare contabilă de 19,5 miliarde de dolari pentru investițiile în vehicule electrice (EV), semnalând o schimbare majoră în strategia companiei și în industria auto americană. Din această sumă, aproximativ 8,5 miliarde de dolari sunt legate de anularea mai multor modele EV, inclusiv un pickup mare planificat pentru uzina din Tennessee, iar 6 miliarde provin din încheierea unui joint-venture de baterii cu SK On. Restul de 5 miliarde reprezintă cheltuieli suplimentare legate de programe, doar 5,5 miliarde afectând efectiv numerarul până în 2027.
Companiile europene care activează în domeniul aerospațial: Airbus, Thales şi Leonardo - au convenit pe 23 octombrie 2025 să îşi unească...