În toamna lui 2021, SUA și Marea Britanie au ajuns să aibă o imagine neobișnuit de clară asupra pregătirilor Rusiei pentru o invazie pe scară largă a Ucrainei, inclusiv asupra scenariului care viza Kievul. Paradoxul este că, deși avertismentele s-au dovedit corecte, o parte a Europei și chiar conducerea politică de la Kiev au rămas, până aproape de ultimul moment, prizoniere ale ideii că un război total în Europa secolului XXI „nu are sens”.
• Apelul care a schimbat tonul. În noiembrie 2021, directorul CIA, William Burns, trimis de Joe Biden, a încercat să transmită direct lui Vladimir Putin costurile economice și politice ale unei invazii. Nu a primit o întrevedere, ci doar un apel telefonic, semn al izolării crescânde a liderului rus. Putin a respins mesajul și a revenit la narațiunea vulnerabilității strategice a Rusiei într-o lume dominată de SUA. Burns a plecat din Moscova convins, „din instinct”, că Putin va porni războiul, iar la întoarcere i-a spus lui Biden un „da” fără echivoc.
• Succes de informații, eșec de anticipare a efectelor. CIA și MI6 au nimerit scenariul invaziei, dar au greșit în altă parte: au presupus, la fel cu mulți, că Rusia va ocupa rapid Ucraina și că rezistența se va prăbuși. În același timp, multe servicii europene au respins ideea unei invazii totale, fie din convingerea că Putin este „rațional” și nu ar alege o aventură riscantă, fie din reflexul format după 2003, când cazul de informații pentru Irak s-a dovedit viciat. Când americanii spuneau „trebuie să fie adevărat, avem indicii”, unii europeni răspundeau: „de ce ar face asta?”.
• De unde venea certitudinea. Nu a fost vorba, cel mai probabil, de „planurile pe masă” sau de un singur spion miraculos în anturajul lui Putin. Imaginea s-a construit din suprapunerea mai multor surse: mișcări masive de trupe vizibile și pe imagini satelitare comerciale, interceptări ale unor comunicații militare care indicau activități greu de justificat prin simple exerciții, semnale despre pregătiri logistice și administrative (rezerviști, „liste” pentru etapa de după ocupare), precum și indicii că operațiunile ar viza inclusiv spațiul de la vest de Nipru. Mai mulți interlocutori sugerează că un rol central l-au avut capabilitățile de semnal ale SUA și Marii Britanii, completate de surse umane care mai degrabă confirmau și nu furnizau „scheletul” planului.
• De ce scepticismul a persistat în Europa. Parisul și Berlinul au interpretat acumularea de trupe ca pe un bluff pentru a forța concesii, nu ca pe un plan de răsturnare a ordinii politice de la Kiev. Chiar și state mai dure față de Rusia au ezitat, invocând slăbiciunile trupelor din Belarus și improbabilitatea unei ocupări sustenabile. În plus, o parte a informațiilor împărtășite venea cu originea estompată, pentru a proteja sursele, ceea ce a lăsat loc formulei: „trebuie să ne credeți pe cuvânt”. În climatul post-Irak, aceasta a fost o cerere greu de înghițit.
• Kievul, între frica de panică și neîncredere. La final de 2021, CIA și MI6 au trimis avertismente către Ucraina. Totuși, Volodîmîr Zelenski a tratat luni întregi scenariul unei invazii totale ca pe o exagerare care riscă să prăbușească economia înainte să înceapă războiul. În logica lui, panica putea face treaba Rusiei fără un foc de armă. Pe fundal, serviciile ucrainene vedeau semne neliniștitoare: încercări extinse de recrutare, „false flag”, contacte conspirative cu potențiali colaboratori, pregătirea unei „coloane a cincea”. Dar fără gir politic pentru măsuri dure, pregătirile au rămas fragmentare și, uneori, făcute pe ascuns de armată și informații.
• Ultimele săptămâni, când piesele s-au așezat. În ianuarie 2022, americanii au transmis detalii despre vectorii de atac, tentativa de capturare a aeroportului Hostomel și riscul trimiterii de către Putin a unor echipe care să-l asasineze pe președintele ucrainean. Cu toate acestea, vocea Occidentului nu a fost unitară: britanicii și americanii erau din ce în ce mai alarmați, francezii și germanii încă mizau pe negocieri. În zilele finale, Polonia și-a schimbat evaluarea și a trimis avertismente scurte și categorice, în timp ce în Germania, chiar șeful serviciului extern a fost surprins în Kiev de invazie, semn al persistenței neîncrederii până la limită.
Sursa: TheGuardian