Ne găsiți pe și pe .

Președintele american Donald Trump a declarat duminică, de la bordul aeronavei Air Force One că, în acest moment, nu ia în considerare un acord care ar permite Ucrainei să se doteze cu rachete cu rază lungă de acțiune Tomahawk, pentru a le folosi împotriva Rusiei.

• Vorbind cu jurnaliștii, Donald Trump a răspuns „Nu, nu chiar” („No, not really”) când a fost întrebat dacă examinează o astfel de opțiune, dar a subliniat că poziția sa s-ar putea schimba. 

• Varianta discutată presupune ca SUA să vândă Tomahawk unor state NATO care, la rândul lor, ar putea transfera rachetele Ucrainei. Soluția este menită să ocolească livrările directe din partea americană. 

• Oficialii Pentagonului au estimat anterior că stocurile de Tomahawk ar permite astfel de transferuri, dar Casa Albă rămâne precaută din cauza riscului de escaladare regională.

• Kievul a solicitat aceste arme cu rază lungă de acțiune pentru a lovi ținte situate adânc în teritoriul controlat de Rusia, ceea ce a provocat avertismente ferme din partea Kremlinului. 

Reacțiile internaționale sunt mixte: aliați europeni înțeleg necesitatea sprijinului, însă cer prudență pentru a evita extinderea conflictului. Kremlinul a avertizat că astfel de livrări ar putea duce la o escaladare periculoasă a conflictului.

Sursa: Reuters

Citește și: