Festivalul Internațional „George Enescu” s-a încheiat după o ediție de amploare, care a reunit peste 4.000 de artiști din întreaga lume
Informația: Festivalul Internațional „George Enescu” s-a încheiat după o ediție de amploare, care a reunit peste 4.000 de artiști din întreaga lume și a oferit publicului mai mult de 100 de concerte. Evenimentul, desfășurat în București și în alte orașe din țară, și-a confirmat încă o dată statutul de cel mai important festival de muzică clasică din România și unul dintre cele mai prestigioase la nivel internațional.
Angajatorii au anunțat concedieri colective ale aproape 12.000 de salariați în primele șapte luni ale anului 2025
Informația: Angajatorii au anunțat concedieri colective ale aproape 12.000 de salariați în primele șapte luni ale anului 2025. 77 de angajatori au notificat inspectoratele teritoriale de muncă privind concedieri colective care afectează 11.976 salariați. În aceeași perioadă a anului 2024 erau afectați circa 5.140 salariați.
Sondaj: Călin Georgescu, cel mai de încredere politician. AUR, pe prima poziție în intenția de vot
Informația: Un nou sondaj de opinie, de data asta realizat de CURS, arată că românii au cea mai mare încredere în Călin Georgescu (40%), urmat de George Simion (38%) și Nicușor Dan (34%). Sorin Grindeanu, șeful PSD, și Ilie Bolojan, șeful PNL și prim-ministru, beneficiază de încrederea a 26% dintre români.
Inventatorul Nelu Mihai se va ocupa de modernizarea rețelei energetice naționale
Informația: Inventatorul român Nelu Mihai a fost numit consilier onorific al ministrului energiei, urmând a se ocupa, printre altele de adoptarea celor mai avansate tehnologii pentru modernizarea rețelei energetice naționale.
Trump presează Departamentul de Justiție să-i vâneze adversarii politici
Informația: Președintele SUA, Donald Trump, a lansat sâmbătă un nou atac fără precedent asupra independenței Departamentului de Justiție, cerând procurorului general, Pam Bondi, să acționeze imediat pentru a-i urmări penal pe unii dintre cei mai aprigi critici ai săi.
Regatul Unit, Canada şi Australia au anunţat recunoaşterea oficială a statului Palestina
Informația: Pe 21 septembrie 2025, Regatul Unit, Canada și Australia au anunțat recunoașterea oficială a statului Palestina. Anunțul a fost făcut în contextul unei acțiuni diplomatice coordonate, înaintea conferinței Adunării Generale a ONU de la New York din această săptămână, care va fi dominată de chestiuni legate de statalitatea palestiniană, cu scopul de a oferi impuls soluției cu două state.
Restricții impuse de Pentagon jurnaliștilor americani
Informația: Noile restricții impuse de Pentagon, care obligă jurnaliștii acreditați să obțină aprobarea înainte de publicarea anumitor articole, sunt criticate dur pentru că amenință libertatea presei și transparența guvernamentală.
Talibanii resping cererea lui Donald Trump de a ceda baza aeriană Bagram
Informația: Afganistanul a respins ferm solicitarea președintelui american, Donald Trump, privind revenirea militară a Statelor Unite în Afganistan, prin recâștigarea controlului asupra bazei aeriene Bagram, abandonată în 2021. Deși au lăsat deschisă posibilitatea unor relații politice și economice, liderii de la Kabul au reiterat că o prezență militară străină nu este acceptabilă.
Investigație: giganții tehnologici subminează reglementările privind platformele digitale
Informația: O amplă investigație internațională, coordonată de Agência Pública și CLIP, cu sprijinul Reporteri fără Frontiere (RSF), dezvăluie amploarea campaniilor de lobby prin care companii precum Google și Meta încearcă să blocheze sau să dilueze legislațiile privind reglementarea platformelor digitale.
Petr Pavel crede că NATO ar trebui să răspundă ferm la incursiunile în spațiul aerian NATO ale unor mijloace de zbor ale F. Ruse
Informația: Președintele Republicii Cehe, Petr Pavel, a declarat că NATO ar trebui să răspundă prin mijloace militare la încălcările suveranității unor state NATO de către Rusia, doborând mijloacele de zbor ce intră în spațiul aerian al Alianței. Declarația președintelui ceh, general în rezervă și fost președinte al Comitetului Militar al NATO, indică o poziție fermă într-un context de tensiuni tot mai mari între Alianță și Moscova.
România a coborât în clasamentul inovației în 2025
Informația: România a coborât în clasamentul mondial al inovației, ocupând locul 49 în 2025, în timp ce în 2020 era pe locul 46.
Prima expoziție personală la Amsterdam dedicată operei lui Brâncuși
Informația: Prima expoziție personală dedicată operei lui Constantin Brâncuși, deschisă la Amsterdam, reprezintă un eveniment cultural major cu multiple semnificații. Acesta este primul eveniment de o asemenea amploare dedicat artistului român în capitala Țărilor de Jos, marcând o recunoaștere notabilă a contribuției sale la arta modernă.
Iranul anunţă că va suspenda cooperarea cu AIEA în cazul reinstituirii sancţiunilor ONU
Informația: Iranul a anunțat că va suspenda cooperarea cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) în cazul în care Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite va decide să reinstituite sancțiunile internaționale împotriva țării.
Profit record înregistrat pe aeroporturile din București în 2024
Informația: Aeroporturile Otopeni și Băneasa au înregistrat, în 2024, un profit record, cu 34% mai mare decât în anul precedent, dar infrastructura lor este deja depășită, ceea ce impune investiții urgente în extindere.
Franța, care are sprijinul a 142 de state, va recunoaște statul palestinian la ONU
Informația: Președintele francez, Emmanuel Macron, a anunțat că Franța va recunoaște oficial un stat palestinian în cadrul Adunării Generale a ONU (24-30 septembrie). Inițiativa, elaborată cu Arabia Saudită, a strâns sprijinul a 142 de țări și propune o declarație cu 42 de puncte.
74% dintre români consideră că țara merge într-o direcție greșită, cu 20 de procente mai mult decât în iunie
Informația: Conform unui sondaj recent realizat de Avangarde, 74% dintre români consideră că țara merge într-o direcție greșită, ceea ce reflectă un nivel ridicat de nemulțumire la nivelul populației. 21% sunt de părere că direcția este bună, iar 2% nu pot aprecia/ nu răspund.
Producții record la cereale și rapiță în 2025
Informația: Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a precizat pe pagina sa de Facebook că în 2025 fermierii români au obținut producții record la cereale (grău, secară, ovăz, orz ș.a.) și rapiță.
Veneția menține taxa de vizitare și pentru 2026
Informația: Consiliul Veneției a decis să mențină taxa de vizitare introdusă în anul 2024 și valabilă și pentru anul în curs și pentru anul 2026. Se va aplica pentru 60 de zile, de vineri până duminică, între orele 08.30 și 16.00, în lunile aprilie, mai, iunie și iulie.
Un nou sondaj de opinie confirmă că AUR conduce detașat în intenția de vot, cu 41%
Informația: Un nou sondaj de opinie efectuat de Avangarde poziționează partidul AUR pe primul loc în preferințele românilor în ce privește intenția de vot, cu 41%. Urmează PSD, cu 19%, PNL, cu 13%, USR, cu 12% și UDMR, cu 6%.
SUA impune o taxă de 100.000 de dolari pentru vizele H-1B pentru angajații înalt calificați
Informația: Președintele Donald Trump a semnat vineri un decret prin care impune o taxă de 100.000 de dolari pentru vizele H-1B dedicate pentru angajații înalt calificați. Taxa se aplică pentru viitor și se plătește o dată pe an de companii pentru fiecare lucrător internațional înalt calificat care lucrează pe baza vizei, pentru o perioadă de până la 6 ani.
Administrația Trump caută aprobarea Congresului pentru a vinde Israelului tehnică militară în valoare de 6,4 miliarde de dolari
Informația: Administrația Trump va solicita Congresului aprobarea pentru a vinde Israelului armament și alte echipamente militare în valoare de 6,4 miliarde de dolari, într-un moment extrem de tensionat, atât pe plan regional, cât și în politica internă americană.
China nu mai cumpără cipuri IA de la Nvidia şi anulează comenzile existente
Informația: China interzice companiilor chineze achiziționarea de cipuri IA de la Nvidia și anulează comenzile deja existente, ceea ce marchează o nouă etapă în confruntarea tehnologică dintre Statele Unite și China.
România a primit 5,7 milioane euro - despăgubirea de asigurare pentru coiful dacic și cele 3 brățări furate
Informația: Ministerul Culturii a informat că România a încasat suma de 5,7 milioane de euro, reprezentând asigurarea pentru cele trei brățări și coiful dacic de la Coțofenești, furate din Muzeul Drents, Țările de Jos, în ianuarie 2025.
Doar 28% dintre UAT (primării) strâng cel puțin jumătate din buget din venituri proprii
Informația: La nivelul anului 2024 doar 901 unități administrativ-teritoriale (UAT) au reușit să strângă din venituri proprii cel puțin 50% din bugetul necesar. Doar 200 UAT au venituri proprii de peste 70% din buget.
Banca Centrală Europeană promovează proiectul „euro digital”
Informația: Discuția privind introducerea euro digital a ajuns în centrul atenției în Uniunea Europeană. Banca Centrală Europeană (BCE) promovează intens proiectul, considerându-l esențial pentru viitorul plăților și pentru independența monetară a zonei euro.
Diana Șoșoacă va fi audiată de Parchetul General pentru mai multe infracțiuni
Informația: Șefa partidului SOS, Diana Șoșoacă, a prezentat pe Facebook un document din care rezultă că este citată de Parchetul General pentru a se prezenta pentru audieri, în calitate de suspect dosarul nr. 336/76/P/2021, în data de 23 septembrie, în legătură cu mai multe infracțiuni.
Arabia Saudită a semnat un pact de apărare reciprocă cu Pakistanul, putere nucleară
Informația: Arabia Saudită și Pakistan au semnat un pact de apărare reciprocă ce menționează că un atac asupra oricăruia dintre cele două state va fi considerat un atac asupra ambelor state, aprofundând astfel alianța dintre acestea.
Procurorii investighează prejudicierea statului de compania Holzindustrie Schweighofer cu circa 39 de milioane de euro
Informația: O investigație Rise Project arată că procurorii DIICOT susțin că în perioada 2010-2017 filiale locale ale grupului austriac Schweighofer au primit aproape 580 de mii de metri cubi de lemn fără să-l mai evidențieze în documentele contabile. Lemnul provenea din supralungimile buștenilor. Paguba se ridică la circa 39 de milioane de euro.
Avioane de luptă MiG-31 rusești au încălcat spațiul aerian al Estoniei
Informația: Trei avioane MiG-31 rusești au pătruns în spațiul aerian estonian în cursul zilei de vineri, 19 septembrie, fiind ridicate avioane italiene dislocate în Estonia pentru a le intercepta.
Proiectul de instalare a 400 de radare fixe în țară nu are finanțare
Informația: Guvernul nu mai finanțează proiectul propus de Compania de Drumuri de instalare a 400 de radare fixe în țară, care are costuri estimate de circa 100 de milioane de lei.
SUA renunță la vaccinul combinat RORV pentru copiii sub 4 ani
Informația: Noul comitet consultativ în domeniul vaccinurilor din SUA, reorganizat de secretarul pentru sănătate, Robert F. Kennedy Jr., a luat decizia de a renunța la vaccinul combinat RORV pentru copiii sub 4 ani, care protejează împotriva rujeolei, oreionului, rubeolei și varicelei.
Comisia Europeană va propune interzicerea importurilor de gaze naturale lichefiate din Rusia
Informația: Comisia Europeană intenționează să propună interzicerea importurilor de gaze naturale lichefiate (GNL) din Rusia până la începutul anului 2027, un pas care marchează o nouă etapă în politica energetică și de securitate a Uniunii Europene.