Războiul civil brutal din Sudan se prelungește de mai bine de doi ani și jumătate, a strămutat milioane de oameni și a provocat moartea a peste 150.000 de persoane, devenind unul dintre cele mai sângeroase conflicte din lume în prezent.
În decembrie 2025, forțele paramilitare ale Forțelor de Sprijin Rapid par să câștige teren, capturând un important câmp petrolier din centrul Sudanului și forțând retragerea Forțelor Armate Sudaneze din orașe-cheie din vestul țării.
Luptele au oscilat însă pe parcursul războiului, cu regiuni care au schimbat controlul de mai multe ori. Rezultatul este o imagine complicată a unei țări cufundate în violență. Iată un ghid vizual care ajută la înțelegerea situației și a impactului asupra populației sudaneze.
Ce forțe militare sunt implicate?
Cele două părți principale aflate în conflict sunt Forțele Armate Sudaneze (SAF) și Forțele de Sprijin Rapid (RSF).
SAF reprezintă armata oficială a statului. Înainte de izbucnirea războiului civil, aceasta era responsabilă de securizarea frontierelor, protejarea țării de amenințări externe și menținerea securității interne. În aprilie 2023, SAF avea un efectiv estimat de până la 200.000 de militari.
RSF este o organizație paramilitară semi-autonomă, creată în 2013 pentru a combate grupurile rebele. Originile sale se află în temuta miliție Janjaweed, care a dobândit notorietate internațională pentru tacticile de pământ pârjolit, execuțiile extrajudiciare și violențele sexuale comise în timpul campaniei din Darfur dintre 2003 și 2005.
Rebranduite ca RSF, aceste forțe paramilitare au evoluat până a deveni garda personală a președintelui Omar al-Bashir, înainte de înlăturarea acestuia în 2019.
Ulterior, RSF și SAF au colaborat pentru a da lovitura de stat din 2021 împotriva prim-ministrului Abdalla Hamdok. Însă între liderii RSF și SAF a izbucnit un conflict de putere, alimentat de neînțelegeri privind direcția viitoare a țării și integrarea RSF în armată.
La izbucnirea războiului civil în 2023, RSF adunase aproximativ 100.000 de luptători.
Pe parcursul conflictului, diverse alte grupări armate au sprijinit atât RSF, cât și SAF, printre care Mișcarea Populară de Eliberare a Sudanului–Nord, aliată cu RSF, și Mișcarea pentru Justiție și Egalitate, aliniată armatei.
Cine sunt principalii lideri?
SAF este condusă de generalul Abdel Fattah al-Burhan, comandantul suprem al armatei și șeful de facto al statului. Militar de carieră, Burhan a ajuns comandant regional în 2008 și a fost promovat un deceniu mai târziu la funcția de șef al statului major al armatei.
După înlăturarea lui Bashir în 2019, Burhan a fost numit la conducerea Consiliului Militar de Tranziție și a entității civile-militare succesoare, cunoscută sub numele de Consiliul Suveran. În această calitate, Burhan a ocupat cea mai înaltă funcție în stat.
Reputația sa a fost afectată de atacurile armatei asupra civililor din Darfur la începutul anilor 2000 și, mai recent, de sprijinul primit din partea grupărilor islamiste.
Liderul RSF, Mohamed Hamdan Dagalo, cunoscut sub numele de „Hemedti”, a fost adjunctul lui Burhan.
Născut într-o familie săracă stabilită în Darfur, Hemedti a făcut parte din miliția Janjaweed folosită de președintele Bashir pentru a reprima rezistența non-arabă din vestul țării. Ajuns lider al Janjaweed și ulterior al RSF, Hemedti și-a construit reputația de comandant nemilos, ale cărui metode brutale au stârnit îngrijorare chiar și în rândul unor ofițeri.
De unde provin armele și finanțarea?
Deși luptele sunt în mare parte limitate la teritoriul Sudanului, ele sunt alimentate din exterior.
Amnesty International a raportat că, în pofida embargoului asupra armelor impus de Consiliul de Securitate al ONU de zeci de ani, ambele părți au folosit armament și echipamente fabricate recent în China, Rusia, Turcia și Emiratele Arabe Unite.
Guvernul sudanez a acuzat Emiratele Arabe Unite că oferă sprijin militar RSF, forțele paramilitare fiind la rândul lor acuzate că folosesc EAU pentru traficul ilegal de aur.
Pe lângă sprijinul militar, EAU au fost acuzate și de sprijin economic pentru RSF. În ianuarie 2025, administrația Biden a sancționat șapte companii cu sediul în EAU care îl finanțau pe Hemedti.
Arabia Saudită, care consideră Sudanul un aliat în contracararea influenței regionale a Iranului, a oferit sprijin financiar SAF. În octombrie 2025, guvernul susținut de SAF a anunțat că Arabia Saudită intenționează să investească încă 50 de miliarde de dolari în Sudan, peste cele 35 de miliarde deja investite.
Egiptul, aliat cu Burhan în disputa cu Etiopia privind Marele Baraj al Renașterii Etiopiene, a furnizat SAF avioane de luptă și piloți.
Între timp, Iranul și Rusia au acordat sprijin guvernului sudanez. Se consideră că Iranul, care și-a reluat relațiile diplomatice cu Sudanul în octombrie 2023, a livrat SAF drone de atac, iar Rusia a oferit sprijin diplomatic și militar.
Ce teritorii sunt controlate de fiecare parte?
În decembrie 2025, RSF și SAF controlau aproximativ jumătăți diferite ale țării, separate pe o axă aproximativ nord–sud. SAF controla puțin peste jumătate din teritoriu.
SAF are un bastion în capitala Khartoum. În est, armata controlează orașul Port Sudan de la Marea Roșie și aproximativ trei sferturi din frontiera sudaneză cu Egiptul, la nord.
Strategic, teritoriile aflate sub controlul SAF oferă acces la Marea Roșie – un nod de transport esențial prin care trece 12% din comerțul maritim mondial –, precum și centrul istoric demografic și administrativ al Khartoumului, situat la confluența Nilului Albastru cu Nilul Alb, și statul Kassala, bogat în creșterea animalelor.
Per ansamblu, cercetătorul sudanez Jihad Mashamoun estimează că, în noiembrie 2025, SAF controla 60% din țară.
RSF a consolidat controlul asupra Darfurului – vasta regiune vestică, importantă pentru exploatarea aurului și rutele de trafic – și asupra capitalei regionale el-Fasher, un nod economic ce leagă rutele spre Libia, Nil și Ciad.
Potrivit cercetătorului Bravin Onditi, căderea el-Fasher în mâinile RSF la sfârșitul lunii octombrie a eliminat ultimul bastion al SAF din Darfur, de unde armata mai putea revendica autoritate în vestul Sudanului.
În afara Darfurului, RSF controlează majoritatea câmpurilor petroliere ale țării, multe exploatări aurifere din centrul și sud-vestul Sudanului și împarte cu SAF controlul asupra unor importante terenuri de pășunat.
Care a fost impactul asupra populației civile?
Una dintre ororile distinctive ale războiului a fost repetarea masacrelor împotriva civililor.
Ambele părți au fost acuzate de crime de război, inclusiv atacuri deliberate asupra civililor, centrelor medicale și sistemelor de aprovizionare cu alimente. Masacrele din Khartoum, Darfur, Kordofan, Gezira, Sennar și statele Nilului Alb ilustrează amploarea generală a violenței.
În unele cazuri, violența a căpătat un pronunțat caracter etnic. Human Rights Watch raportează că, între sfârșitul lui aprilie și începutul lui noiembrie 2023, RSF și milițiile aliate au urmărit sistematic eliminarea – inclusiv prin crimă – a etnicilor masalit din El Geneina, capitala Darfurului de Vest.
În octombrie 2025, după asediul RSF asupra el-Fasher, imaginile satelitare au arătat „aglomerări” compatibile cu trupuri și pete de culoare roșu-sângeros pe sol. Consiliul de Securitate al ONU a convocat o reuniune de urgență, condamnând uciderea de către RSF a aproape 500 de persoane în Spitalul de Maternitate Saudit din el-Fasher.
Peste 9,5 milioane de persoane sunt clasificate drept strămutate intern, fugind din calea violențelor. Organizația Internațională pentru Migrație raportează că statele Darfur de Nord și de Sud găzduiesc cel mai mare număr de persoane strămutate, urmate de Darfurul Central și de Est.
În același timp, peste 4 milioane de oameni au fugit în țările vecine: Egipt, Sudanul de Sud și Ciad.
Traducere după Sudan’s civil war de Christopher Tounsel, profesor de istorie, Universitatea Washington.