O amplă analiză a jurnalistului de politică externă Patrick Wintour (The Guardian) arată că ordinea internațională construită după al Doilea Război Mondial se află într-un moment de ruptură profundă, iar rolul Statelor Unite în această degradare a devenit imposibil de ignorat. Sub administrația Trump, sistemul bazat pe reguli, instituții multilaterale și respectarea dreptului internațional a fost tratat nu ca un pilon al stabilității globale, ci ca o piedică în calea intereselor americane. Această schimbare nu a fost una accidentală, ci o opțiune politică asumată, cu efecte structurale asupra relațiilor internaționale.
• Noua viziune americană a pornit de la ideea că ordinea liberală de după 1945 nu mai servește intereselor Washingtonului. În locul cooperării și al normelor comune, administrația Trump a promovat o politică bazată pe forță, presiune și tranzacții ad-hoc. Conceptul de drept internațional a fost golit de conținut, fiind înlocuit de o logică a constrângerii și a interesului imediat. Suveranitatea statelor, invocată adesea ca principiu fundamental, a devenit selectivă, respectată doar atunci când convenea politic.
• Această orientare s-a manifestat cel mai clar în raportarea față de conflictele internaționale. În locul apărării normelor care interzic agresiunea și schimbarea granițelor prin forță, Statele Unite au ales adesea să tolereze sau chiar să încurajeze astfel de practici, atunci când ele serveau intereselor economice sau geopolitice.
Ucraina a devenit un exemplu revelator: în locul unei susțineri ferme pentru restabilirea suveranității sale, a apărut tentația unui aranjament pragmatic cu Rusia, chiar cu prețul sacrificării dreptului internațional.
„Pus în fața alegerii, de pildă, între a înlătura Rusia din Ucraina – lucru pe care Statele Unite ar avea fără îndoială capacitatea militară să-l realizeze prin înarmarea suficientă a Kievului – și a construi o relație profitabilă cu Vladimir Putin, în care ambele părți să jefuiască resursele materiale considerabile ale Ucrainei, Trump dorește fără echivoc să aleagă a doua variantă”.
• Aceeași logică a fost vizibilă în raportarea față de alte state. Venezuela, bogată în resurse energetice (petrol), a fost tratată nu ca un stat suveran, ci ca un teritoriu legitim pentru presiuni și intervenții. Utilizarea forței fără mandat internațional, justificată prin argumente de securitate, a contribuit la normalizarea ideii că regulile pot fi suspendate atunci când devin incomode.
• În paralel, Statele Unite au slăbit în mod deliberat instituțiile internaționale care ar fi putut limita acest comportament. Curtea Penală Internațională a fost supusă unor sancțiuni directe, inclusiv împotriva judecătorilor săi, pentru simplul fapt că și-a exercitat atribuțiile. Organizații ale ONU au fost subfinanțate sau abandonate, iar mecanismele multilaterale au fost tratate cu dispreț. Mesajul transmis a fost clar: legea internațională este acceptabilă doar atunci când nu încurcă puterea.
• Efectele acestei politici s-au resimțit rapid. Aliații tradiționali ai Washingtonului au fost puși în situația de a alege între loialitate și respectarea propriilor angajamente juridice. Uniunea Europeană a oscilat între conformare și ezitare, iar instituțiile internaționale au devenit tot mai neputincioase. În acest context, normele au continuat să fie invocate, dar tot mai rar respectate, transformându-se într-un decor retoric lipsit de forță reală.
• Criza a fost amplificată de conflictul din Gaza, unde încălcările dreptului umanitar au scos la iveală dubla măsură aplicată de marile puteri. În timp ce unele state sunt sancționate prompt, altele beneficiază de o toleranță aproape totală. Această discrepanță a subminat definitiv ideea de universalitate a dreptului internațional și a alimentat percepția că legea este un instrument politic, nu un principiu comun.
• Pentru mulți observatori, nu este vorba doar despre o criză temporară, ci despre un punct de cotitură. Dreptul internațional, conceput ca un cadru de limitare a violenței și de protejare a celor slabi, pare tot mai incapabil să-și îndeplinească rolul. În lipsa unui actor dispus să-l apere consecvent, el riscă să devină o simplă referință morală, invocată selectiv și ignorată atunci când costurile devin prea mari.
• În acest context, lumea pare să alunece spre o formă de dezordine în care puterea brută primează asupra regulilor, iar responsabilitatea este înlocuită de impunitate. Nu se conturează o nouă ordine stabilă, ci mai degrabă o competiție haotică în care orice actor suficient de puternic poate acționa fără consecințe. Iar aceasta este poate cea mai gravă moștenire a erei Trump: nu distrugerea unei ordini imperfecte, ci dispariția ideii că regulile comune mai contează.
Sursa: TheGuardian