O analiză geopolitică a lui Sarang Shidore, directorul programului dedicat Sudului Global din cadrul Quincy Institute for Responsible Statecraft, publicată în NYTimes, sugerează că epoca dominației americane unipolare se apropie de sfârșit, iar lumea intră într-o fază de reorganizare profundă. Puterea Statelor Unite rămâne considerabilă, însă capacitatea sa de a modela ordinea globală fără rezistență se erodează rapid. Paradoxal, agresivitatea unilaterală a administrației Trump — de la tarifele comerciale până la retragerea din acorduri internaționale — nu arată forță, ci o reacție la pierderea controlului total.
Tarifele americane, un șoc care nu a încetinit globalizarea
Atunci când Washingtonul a declanșat ofensiva tarifară, mulți parteneri nu au ripostat; dimpotrivă, au semnat acorduri în condiții dezavantajoase. Reacția slabă a fost interpretată drept capitulare, însă, în realitate, lumea s-a reorientat.
În timp ce SUA loveau în fundamentele globalizării, țările din Sudul Global au accelerat integrarea economică între ele. Canada, India, Indonezia, Malaysia, Peru și altele au încheiat noi pacte comerciale în 2025, iar ASEAN și China și-au extins acordurile către domenii digitale și ecologice.
Uniunea Europeană se apropie rapid de aprobarea acordul major cu Mercosur.
Rezultatul: globalizarea continuă, doar că gravitează tot mai puțin în jurul Statelor Unite.
Minerale strategice și tranziție energetică: lumea se repoziționează
SUA au încercat să impună acorduri asimetrice în domeniul mineralelor critice, limitând autonomia unor state bogate în resurse. Dar multe țări nu mai acceptă această dependență. Vietnam și Zimbabwe investesc în procesarea locală a rezervelor, iar state din Sahel au naționalizat active miniere occidentale. În paralel, ostilitatea americană față de tranziția energetică nu a fost un obstacol global: China domină sectorul energiilor regenerabile, iar Asia, Africa și America Latină adoptă rapid vehicule electrice și instalații solare.
Ascensiunea BRICS și fragmentarea influenței americane
BRICS se extinde, include Indonezia și cooptează Malaysia, Thailanda și Nigeria ca parteneri. Blocul nu este omogen, dar reprezintă o platformă alternativă pentru cooperare multilaterală. În America Latină, influența SUA persistă — vizibilă mai ales în cazul răsturnării lui Nicolás Maduro — însă restul lumii explorează alte formule de putere.
Europa, presată să-și asume propria securitate, se vede nevoită să împace descurajarea Rusiei cu ideea unei păci durabile în Ucraina.
Asia, epicentrul noii ordini emergente
Regiunea asiatică reprezintă laboratorul noii dinamici globale. Statele se află într-un balans permanent între SUA și China: colaborează cu Beijingul în medierea conflictelor, dar își construiesc rapid propriile capacități defensive pentru a limita influența chineză. Apar noi acorduri bilaterale de securitate, consolidând autonomia statelor din regiune.
O lume multipolară, dezordonată, dar pragmatică
Noua ordine nu reproduce vechile structuri și nici nu creează altele complet noi. Este un amestec fluid, descentralizat. În viitor, G20 și BRICS ar putea gestiona crize globale, în timp ce state mici, precum Marocul, Costa Rica sau insulele din Pacific, câștigă vizibilitate prin cooperare și inițiativă.
Tranziția nu va fi liniară — conflictele și instabilitatea sunt inevitabile. Dar rareori o ordine globală veche dispare fără turbulențe. De data aceasta nu va fi diferit.
Sursa: NYTimes