Trump propune reclasificarea marijuanei în SUA, cu efecte majore asupra industriei și cercetării
Administrația de la Washington a anunțat pe 18 decembrie 2025 o schimbare importantă de direcție în politica federală privind marijuana (canabis), o...
Datele Eurostat indică o accelerare persistentă a costurilor locuirii în Uniunea Europeană, cu o dinamică mult mai rapidă a prețurilor locuințelor față de chirii. În trimestrul III 2025, prețurile locuințelor au crescut cu 5,5% față de aceeași perioadă din 2024, în timp ce chiriile au avansat cu 3,1%. Comparativ cu trimestrul II 2025, creșterile au fost de 1,6% la locuințe și 0,9% la chirii, semn al unei presiuni continue pe piață.
Demisia lui Miroslav Lajčák din funcția de consilier pentru securitate națională al premierului slovac Robert Fico marchează unul dintre cele mai sensibile episoade politice din Slovacia începutului de an 2026. Retragerea sa, acceptată oficial la 31 ianuarie, a fost determinată de apariția numelui său în documente americane recent declasificate, legate de cazul Jeffrey Epstein, infractor sexual condamnat în Statele Unite.
Reluarea negocierilor de pace privind Ucraina are loc într-un moment sensibil pentru finanțele Federației Ruse. Datele analizate indică o presiune bugetară în creștere, care limitează spațiul de manevră al Kremlinului și complică finanțarea continuării războiului. Oficialii ruși estimează că, în 2026, cheltuielile ar putea depăși din nou nivelurile planificate dacă operațiunile militare necesită alocări suplimentare. Pentru a menține sub control un indicator-cheie al bugetului, guvernul caută venituri suplimentare de până la 1,2 trilioane de ruble, echivalentul a aproximativ 16 miliarde de dolari.
În milioanele de documente date publicității de autoritățile americane în „dosarul Epstein” apar menționate în multiple cazuri mențiuni despre tinere românce sau chiar și nume de cetățeni români. Tinerele românce erau căutate de către faimosul pedofil american Jeffrey Eptein, care într-un email era întrebat: „ai găsit fata româncă?”. Un studiu în urma condamnării lui Epstein arăta că 2 treimi din femeile folosite pentru prostituție veneau din Europa de Est, printre care și România.
Germania mizează masiv pe drone kamikaze produse de compania Helsing, dar datele de pe frontul ucrainean ridică semne serioase de întrebare privind eficiența lor reală. Berlinul se pregătește să cheltuiască 267,7 milioane de euro pentru un nou sistem de drone cu armament, chiar în momentul în care informații interne din Ministerul Apărării sugerează că performanța acestora este mult sub așteptări.
Iranul a reacționat dur la decizia Uniunii Europene de a include Garda Revoluționară Islamică pe lista organizațiilor teroriste, calificând, la rândul său, armatele statelor membre drept „grupări teroriste”. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului iranian, Mohammad Baqer Qalibaf, citat de Reuters, și marchează o nouă escaladare retorică în relațiile deja tensionate dintre Teheran și Bruxelles.
Creșterea abruptă a costurilor pentru asigurările de sănătate îi lovește în plin pe milioane de americani cu venituri medii, în special pe cei care își cumpără polițe prin platformele create de Affordable Care Act (ACA), cunoscut ca Obamacare. Pentru un număr tot mai mare de familii, factura lunară la asigurarea medicală a ajuns să depășească rata la creditul ipotecar.
Administrația Trump a avut întâlniri discrete cu lideri ai unei grupări separatiste din provincia canadiană Alberta, într-un context de deteriorare a relațiilor dintre Washington și guvernul federal de la Ottawa. Reprezentanți ai Alberta Prosperity Project (APP), o organizație de extremă dreaptă care susține independența provinciei bogate în petrol, s-au întâlnit de trei ori la Washington cu oficiali ai Departamentului de Stat începând din aprilie anul trecut. Donald Trump a transmis mai multe mesaje publice privind dorința acestuia ca statul canadian să devină un stat al SUA, tensionând relațiile cu statul vecin și impunând tarife ridicate Canadei.
Parlamentarii francezi au votat un proiect de lege care interzice accesul la rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani, o inițiativă susținută de Emmanuel Macron ca măsură de protejare a sănătății mintale și a dezvoltării emoționale a minorilor. Textul a fost adoptat de Adunarea Națională cu 130 de voturi pentru și 21 împotrivă, în urma unei sesiuni maraton desfășurate peste noapte, și urmează să fie dezbătut de Senat înainte de a deveni lege.
Al doilea incident fatal provocat de agenți federali în Minneapolis a adus politica dură de imigrație a administrației Trump în centrul campaniei electorale din 2026. În această lună, doi cetățeni americani au fost uciși în timpul protestelor declanșate de operațiunea federală: Renee Good, pe 7 ianuarie, și Alex Pretti, un asistent medical ICU, pe 25 ianuarie. Liderul democraților în Senat, Chuck Schumer, a declarat că partidul său va vota împotriva finanțării Departamentului pentru Securitate Internă (DHS), care coordonează ICE, avertizând că operațiunile actuale „brutalizează cetățeni americani și imigranți respectuoși de lege”. Schumer a cerut „reformarea ICE și CBP pentru protejarea publicului.”
Parlamentarii britanici analizează posibilitatea introducerii unei interdicții privind accesul la rețelele sociale pentru persoanele sub 16 ani. Amendamentul aprobat recent în Camera Lorzilor prevede ca, în termen de 12 luni de la adoptarea viitoarei „Legi a copiilor și școlilor”, platformele să implementeze verificări de vârstă eficiente pentru a împiedica accesul tinerilor sub 16 ani. Această propunere ar putea fi supusă unui vot în Camera Comunelor, unde sprijinul pare tot mai solid. Premierul și guvernul au adoptat o poziție mai deschisă, după presiuni din partea opoziției și a parlamentarilor din propriul partid.
Polonia a interzis accesul mașinilor produse de mărci chineze și de compania americană Tesla în bazele sale militare, invocând riscuri de securitate legate de colectarea și posibila interceptare a datelor generate de vehiculele moderne. Măsura vizează în special automobilele echipate cu sisteme de înregistrare video și audio, iar decizia finală privind aplicarea interdicției este lăsată la latitudinea comandanților fiecărei baze.
Un alt cetățean american a fost împușcat mortal sâmbătă la Minneapolis de agenți federali de imigrație (ICE), declanșând proteste violente și un nou conflict între autoritățile locale și administrația de la Washington. Este al doilea astfel de incident din această lună, după uciderea unei alte persoane pe 7 ianuarie. Departamentul pentru Securitate Internă a susținut că un agent de frontieră a tras în legitimă apărare, după ce bărbatul ar fi abordat agenții înarmați și ar fi opus rezistență la dezarmare. Însă înregistrări video arată o altă succesiune a evenimentelor. Victima, Alex Pretti, în vârstă de 37 de ani, asistent medical la terapie intensivă, apare filmând intervenția agenților și încercând să protejeze alți protestatari doborâți la pământ. După ce este pulverizat cu spray iritant și imobilizat, un agent scoate o armă de lângă el, iar apoi un alt agent îl împușcă de patru ori în spate.
Ministerul Apărării chinez a anunțat deschiderea unei anchete împotriva celui mai înalt general al său, Zhang Youxia, vicepreședinte al Comisiei Militare Centrale și unul dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui chinez, Xi Jinping. Ministerul Apărării a precizat că Zhang este investigat pentru „încălcări grave ale disciplinei și legii”, alături de Liu Zhenli, șeful Statului Major al armatei.
Scăderea numărului de înrolări interne forțează Rusia să își completeze efectivele din afara granițelor, apelând tot mai mult la cetățeni străini, în special din state sărace din Africa, Asia și Orientul Mijlociu. Aaceastă strategie este utilizată pentru a compensa pierderile umane record suferite pe frontul din Ucraina. Anul 2025 a fost cel mai sângeros al conflictului pentru armata rusă. BBC estimează că cel puțin 20.000 de cetățeni din state terțe s-au alăturat forțelor ruse.
O epidemie de variolă ovină se extinde în Grecia, iar decizia guvernului de a refuza vaccinarea turmelor riscă să provoace nu doar prăbușirea sectorului zootehnic, ci și scumpirea unuia dintre cele mai cunoscute produse ale țării: brânza feta. De la apariția primului focar în nordul Greciei, în 2024, autoritățile au sacrificat peste 470.000 de oi și capre și au închis aproximativ 2.500 de ferme. Regulamentele sanitare internaționale impun uciderea întregii turme la detectarea unui singur caz, deoarece boala este extrem de contagioasă. Consecințele economice sunt dramatice: 80% din laptele de oaie și capră produs în Grecia este destinat fabricării brânzei feta.
Un magistrat francez a afirmat recent la un post TV că doi oficiali americani au încercat să facă lobby împotriva interdicției electorale impuse liderului de extremă dreapta Marine Le Pen, considerând procesul acesteia drept unul politic. Magali Lafourcade, secretar general al Comisiei Naționale Consultative pentru Drepturile Omului (CNCDH), a declarat pentru AFP că a informat imediat despre întâlnire Ministerul francez de Externe, temându-se de o posibilă „manipulare a dezbaterii publice din Franța”.
Janos Lazar, ministrul transporturilor maghiar, este subiectul unor controverse în urma unei declarații rasiste: aceasta a declarat că romii ar trebui să frece toaletele murdare din trenuri, pentru că guvernul din Ungaria nu va accepta solicitanți de azil care să facă această muncă.
Uniunea Europeană a decis să trimită generatoare în Ucraina, după ce atacurile rusești asupra infrastructurii energetice au lăsat peste un milion de persoane fără electricitate, apă și încălzire, în condiții de ger extrem, cu temperaturi de până la –20°C.
Declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora aliații NATO ar fi stat „puțin departe de linia frontului” în Afganistan, au provocat o reacție dură și coordonată din partea veteranilor europeni care au participat direct la operațiunile militare. Pentru mulți dintre aceștia, afirmațiile nu sunt doar inexacte, ci jignitoare față de sacrificiul uman făcut timp de două decenii.
Uniunea Europeană a decis să suspende pentru șase luni un pachet de măsuri de retorsiune comercială în valoare de 93 de miliarde de euro împotriva Statelor Unite, într-un context marcat de detensionarea relațiilor comerciale transatlantice. Decizia urmează să fie formalizată de Comisia Europeană și vizează contramăsuri care ar fi trebuit să intre în vigoare la 7 februarie 2026.
Liderii Uniunii Europene s-au întâlnit într-un summit de urgență la Bruxelles, după ce președintele SUA, Donald Trump, a renunțat la amenințările cu tarife suplimentare și la presiunile legate de achiziția Groenlandei. În cadrul reuniunii, liderii au salutat reculul Washingtonului, dar au avertizat că rămân vigilenți și pregătiți să se apere în cazul unor noi presiuni.
Printr-un mesaj publicat pe contul de X (Twitter) al Casei Albe se informează că SUA au părăsit Organizația Mondială a Sănătății, decizia intrând în vigoare astăzi. Motivația este așa-zisa gestionare defectuoasă de către OMS a pandemiei de COVID-19, precum și lipsa reformelor și a transparenței.
Articolul de opinie al profesorului Rajan Menon, de la City College, publicat în The New York Times pe 23 ianuarie 2026, intitulat „NATO as We Know It Is Coming to an End, and That’s OK”, susține că alianța transatlantică, așa cum o cunoaștem de peste 75 de ani, se apropie de sfârșit din cauza acțiunilor și declarațiilor președintelui Donald Trump legate de Groenlanda.
Începând cu 1 septembrie 2026, elevii din Rusia vor primi note nu doar pentru performanța academică, ci și pentru comportament. Ministerul Educației a anunțat că sistemul va fi obligatoriu pentru toate clasele, de la ciclul primar până la finalul liceului, fiind prezentat oficial ca un instrument de întărire a disciplinei școlare.
Numărul omuciderilor din Statele Unite a scăzut cu peste 20% în 2025 față de anul precedent, marcând cea mai mare reducere anuală înregistrată vreodată și, posibil, cel mai scăzut nivel al ratei omuciderilor de la începutul secolului XX. Concluzia apare într-un studiu publicat joi de Council on Criminal Justice. Raportul anual privind tendințele criminalității analizează date din 40 de mari orașe americane, pentru 13 tipuri de infracțiuni, de la omucidere și furturi de autoturisme până la delicte legate de droguri.
Statele Unite și aliații din NATO au ajuns la un acord-cadru privind viitorul Groenlandei, după ce președintele american Donald Trump a renunțat la amenințările cu tarife comerciale și a exclus folosirea forței. Anunțul a fost făcut pe 21 ianuarie 2026, la Davos, în marja Forumului Economic Mondial, și a contribuit la detensionarea celei mai serioase crize transatlantice din ultimele decenii.
Rusia a reacționat la declarațiile recente ale președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, privind posibilitatea organizării unui referendum pentru unirea cu România. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat marți că un asemenea demers ar fi „distructiv pentru statalitatea Moldovei”.
Forțele militare americane au preluat marți controlul asupra celui de-al șaptelea petrolier asociat cu Venezuela, într-o acțiune care face parte din strategia administrației conduse de Donald Trump de a controla producția și exporturile de petrol ale statului sud-american. Potrivit U.S. Southern Command, nava Motor Vessel Sagitta a fost interceptată „fără incidente”, fiind acuzată că a încălcat carantina impusă navelor sancționate în Caraibe.
Președintele Coreei de Sud, Lee Jae Myung, a lansat un avertisment privind programul nuclear al Coreei de Nord, susținând că regimul de la Phenian produce anual suficient material nuclear pentru a construi între 10 și 20 de arme nucleare. Potrivit acestuia, pericolul nu se limitează la Peninsula Coreeană, ci poate deveni unul global.
Guvernul polonez intenționează să elimine treptat ajutorul de urgență acordat cetățenilor ucraineni refugiați după invazia rusă din 2022, argumentând că situația s-a stabilizat și că este necesară trecerea la soluții permanente. Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului, Adam Szlapka, cadrul actual a fost conceput ca măsură temporară, iar după patru ani nu mai justifică un regim distinct de asistență pentru ucraineni. Proiectul de lege care urmează să fie trimis parlamentului abrogă majoritatea drepturilor speciale privind prestațiile sociale, accesul la locuințe și asistența medicală.
Administrația de la Washington a anunțat pe 18 decembrie 2025 o schimbare importantă de direcție în politica federală privind marijuana (canabis), o...